HOREA PORUMB

O poveste de acasă

Cuvânt înainte de Horea Gârbea
 

            Biofizicianul, profesorul universitar și scriitorul Horea Porumb a ajuns departe și la propriu, dar și la figurat. A studiat în Anglia, a locuit și a lucrat la Paris, dar a călătorit mult în lume. În profesiunea sa, biofizica, a atins niveluri de excelență, ca și în literatură de altfel, proza lui primind multe aprecieri de la reputați confrați. Cu toate acestea, Horea Porumb rămâne fidel spațiului său originar care este acela al Transilvaniei. Când și-a încheiat cariera nu s-a retras pe Coasta de Azur, nici la Miami, ci a revenit între dealurile de-acasă, din mijlocul Ardealului.

            În literatură, a publicat cărți de călătorie din ținuturi aflate la mari distanțe, dar foarte adesea a adoptat ca subiecte locurile natale, pe care le cunoaște și despre care scrie cu mult devotament și înțelegere, adoptând în texte – cu moderație însă - chiar și lexicul tradițional.

            Povestea pe care o veți citi este a unei fete din Ardeal și a familiei sale. Eroina, care vorbește la persoana întâi, este medic de profesie și ne relatează istorii din familia sa, dar și întâmplări personale dintr-o existență care s-ar petrece cam în același timp cu aceea a autorului. Putem bănui că unele episoade au fost cunoscute direct de autor, înainte de a fi atribuite personajelor, în special a celei care ni le expune.

            Faptele sunt înfățișate în text cu simplitate, dar și cu farmec, trecând cu ușurință „rampa” către cititor. Deși multe întâmplări fac parte dintre cele obișnuite, unghiul de vedere al nataroarei și o ușoară tendință de a extrage o morală, le scot din banalitate. E important că povestea interesează și în aceeași măsură e capabilă să farmece. Scriitorul și personajul său nu coboară în abisuri de conștiință și nu se confruntă cu lovituri spectaculoase ale destinului. Dar caută și, la sfârșit, găsesc un sens al existenței. Poate că nu trebuie – pentru o reușită în proză – nimic în plus, în afară de acel sâmbure inefabil care e numit de unii talent.

            De multe ori, chiar în fața unei povestiri corecte, rămân dezamăgit pentru că autorul ei confundă proza cu simple relatare a unor fapte reale sau imaginare. Horea Poprumb are darul de a desprinde o supra-temă care înnobilează epicul și îl ordonează. Textul capătă direcție și sens. Observația pătrunzătoare și harul dialogului ajută și ele la conturarea unei proze autentice, desprinsă de o înșiruire de fapte. De aceea avem în persoana lui Horea Porumb un prozator adevărat, ceea ce nu se întâmplă prea des în variata noastră literatură.