top of page

CARTILE MELE - continuare

Cartile mele sunt disponibile atat in format electronic (Kindle), cat si pe hartie, brosate.

ATLAS

Prin lume și prin noi înșine

Relatările unui american cu gâtul roșu

In această carte se întâlnesc două meleaguri, în mare parte necunoscute nouă.

Expun cititorului fapte pe care să le adâncească singur. Descriu două lumi, Sudul american și Ardealul românesc. Noi credem că „le știm”, dar în realitate nu le cunoaștem cu adevărat.

Pentru început, ne aflăm în Texas. Este patria conservatorismului american.

Acolo, păzitorii de vite, pe care noi îi etichetăm drept „cowboys”, sunt numiți „rednecks”, oameni cu gâtul roșu, adică ars de soare. (Cravata „de pionier” își avea pe vremuri rostul ei important!)...Cu o jumătate de secol în urmă, Texasul era un ținut prăpădit...

...(Rasfoieste cartea)...

 

Vezi situl editurii...

Dincolo șidincoace de religii

Paranteze, glose, comentarii

“Cu degetul pe rană”

Am selectat în acest volum câteva din textele mele care au tangență cu religia, cu sacrul, cu spiritualitatea...

Omul a identificat legi de cauzalitate și relații cantitative între mărimile pe care le-a măsurat și, descoperind că pot fi puse sub formă matematică, a fost nevoit să inventeze numere noi - iraționale, imaginare, transcendentale – și noțiuni din ce în ce mai abstracte – infinit, eternitate, neant, divinitate – trecând pe nesimțite din lumea fizică, sensibilă, tangibilă („physis”), într-o lume situată dincolo de cea accesibilă nouă („meta”), separată, distantă, nedeslușită, secretă, sacră,...

Cuvintele „sacru” și „secret” au etimologie comună.

Și a mai descoperit omul că de sacru se poate apropia nu doar cu mintea (rațională, „logos”), ci că îl poate intui, simți, cunoaște („gnosis”) mai degrabă cu inima, fără a se folosi de cuvinte. Așadar, are la dispoziție două căi, ce se împletesc precum cei doi șerpi încolăciți în jurul tijei ce poartă în vârf caliciul cunoașterii - calea rațională și calea intuitivă. Religiile, să fi apărut tocmai din neputința (sau, voința?) omului de a le îmbina?

..(Rasfoieste cartea)...

bottom of page