HOREA PORUMB

Cuvânt înainte

de Ioan-Aurel Pop

Preşedintele Academiei Române

 

 

Autorul a scris pe foaia de titlu a acestei cărți, dedesubtul numelui său, cuvântul „roman”, pe care eu l-am privit conform conținutului său de narațiune bazată pe imaginație, cu scopul construirii unui alt univers decât cel real. Într-un fel, Horea Porumb are dreptate, fiindcă el edifică o lume care nu mai este, folosindu-se de figuri de stil, de acel zbor al gândului din timpurile când „diminețile erau reci și ne grăbeam”. Mi-a plăcut titlul acesta, care nu vine numai din gustul pentru metaforă. Autorul ia segmente de viață, ale lumii pe care a cunoscut-o cândva și le dă viață celor al căror prezent a devenit inevitabil și invariabil trecut.

​

Într-un fel, Horea Porumb scrie istorie, istorie recentă – cum ar zice specialiștii – ca și cum și-ar dezveli memoriile, adică amintirile. Nu toate au fost trăite de el, căci unele personaje și fapte trimit departe, în secolul al XIX-lea, și chiar mai departe în jos, spre Iancu, Horea, spre Inochentie. Scrie despre notari, doctori, profesori, țărani, despre femei vrednice, despre părinți care s-au dus, trecuți cu toții aproape prin dictaturi, pedepsiți pe nedrept, luați de val, amețiți de vârtejul lumii, într-o ambianță românească deschisă spre „celălalt”, spre alteritate.

Horea Porumb are o înverșunare câteodată și o rectitudine ce amintesc de omonimul său erou, frânt cu roata la 1785. Toate conferă romanului o demnitate anume, ca și cum ar fi devenit un personaj imens, pus pe fapte mari și mici, animat de simțul dreptății. Cercul se încheie, după lungul periplu prin istorie și geografie, așa cum a început, cu Gheorghe al lui Surcel, pentru care „roata vieții s-a oprit” la un moment dat, așa cum se oprește pentru noi toți, oamenii.

​

Simetria romanului este înșelătoare, fiindcă nu ține doar de arhitectura frumoasă a cărții, ci trimite mult mai adânc, la rotunjimea sorții noastre de „trestii gânditoare”. Este tonic să-l citești pe Horea Porumb fiindcă el iubește trecutul, adică experiența omenirii și a poporului său, iar cine iubește trecutul iubește, de fapt, viața.