Membru al Uniunii Scriitorilor din România din septembrie 2011.

 

Stare civilă
Născut la Cluj, la 22 aprilie 1950. Căsătorit. Profesor universitar, Paris.

 

Studii
Liceul "Emil Racoviţă", Cluj-Napoca.
Facultatea de Fizică, Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, şi
Facultatea de Biofizică, Universitatea din Londra - King's College - licenţa (B.Sc.).
Universitatea din Keele, Anglia - doctorat în Biofizică (PhD).

 

Cărţi publicate
"Reflecţii heteroclite", Editura Motiv, Cluj-Napoca, 2001
"Fiii lui Ramses", Editura Limes, Cluj-Napoca, 2006
"Ca spiţele unei roţi", Editura Limes, Cluj-Napoca, 2010
"Cu oameni prin lume", Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2012.
"Atlas - prin lume și prin noi înșine", Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2014.
"Dincolo și dincoace de religii: paranteze, glose, comentarii", Amazon, 2014.

"Parisul meu", Editura Corint, Bucuresti, 2016.

„Clujul meu în oglinda timpului”, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2018.

„La întâlnirea celor două oceane”, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2018.

„Înconjurul lumii în doi”, Editura Eikon, București, 2019.

„Dimineţile erau reci şi noi ne grăbeam”, Editura Neuma, Cluj-Napoca, 2024.

„În depărtare albastrul pare violet”, Editura Neuma, Cluj-Napoca, 2024.

 

Parcurs literar

   Am predat biofizica, timp de 13 ani, la Universitatea de medicină şi farmacie din Cluj, după care mi-am continuat cariera didactică şi ştiinţifică în Franţa, la Universitatea Paris 13 şi respectiv la Institutul "Gustave Roussy" din Villejuif.

   Am fost şi continui să fiu implicat în cercetările de ultimă oră la nivel molecular. Omul nu poate, însă, să se ocupe numai de profesiunea lui, oricât ar fi ea de pasionantă. Am simţit nevoia să caut şi în jur, să mi pun şi alt fel de întrebări. Mă simt în permanenţă în căutare de adevăr.

   Faptul de a circula mereu între ţara de baştină, România, şi ţara de adopţiune, Franţa, mi a dat posibilitatea să fac mereu comparaţii. Călătoriile, pe care le-am continuat în alte emisfere, mi au deschis noi orizonturi. Faptul de a mă afla într o mare capitală prin muzeele sale, prin manifestările sale culturale, prin persoanele pe care am avut şansa să le văd, să le ascult, sau chiar să le cunosc personal m a stimulat şi m a incitat la reflecţii şi la conexiuni neaşteptate.

   Rezultatul acestor peregrinări mintale sau reale e înmănuncheat în textele asamblate în primul meu volum, "Reflecţii heteroclite" (2001), texte dintre care majoritatea au apărut în paginile revistei clujene Steaua. Ele sunt redate în versiunea originală, care trădează evoluţia mea spirituală şi păstrează adesea naivitatea, sau patetismul inerent epocii tulburi pe care am parcurs-o.

   Posibilitatea de a călători mi a deschis, desigur, orizonturi noi. Contactul cu lumea continentului nostru, cu civilizaţia noastră europeană, greco iudeo creştină, sau eventual mediteraneană, pe care tindem să o considerăm, în mod mecanic, drept unică, ori superioară, precum şi contactul cu civilizaţia altor continente (am fost în nordul Africii, în America de Nord şi de Sud, în Antile, în Orientul Apropiat şi în Extremul Orient, fără să insist asupra faptului că făcusem, cu ani în urmă, înconjurul Pământului), mi au dat o altă dimensiune a percepţiei lucrurilor. Am trecut la reportaje de călătorie, care s-au transformat treptat în povestiri de sine stătătoare, sau au alunecat în eseuri - vezi volumul "Fiii lui Ramses" (2006).

   Treptat, şi mai ales pentru cel de-al treilea volum, "Ca spiţele unei roţi" (2010), am ales net calea povestirii. Uneori, textele iau înfăţişarea unor dialoguri, alteori ele se apropie de reportaj. Mărturisesc că nici unul dintre personaje mele - să-l includem aici şi pe "povestitor"? - nu au existat ca atare. Faptele şi locurile sunt însă reale.
   Aşadar, sunt povestiri inventate despre lumi adevărate. Întrebările pe care şi le pun personajele sunt desprinse din contingent. Câteva dintre texte îmbrăţişează şi o modalitate reflexivă, dar şi ele încep cu un capăt de povestire, ori regăsesc modul epic în cele din urmă.
Prin munca mea în domeniul ştiinţific, am avut un fel de privilegiu să mă aflu adesea la "frontierele" cunoaşterii, şi am îndrăzneala s-o spun : ne apropiem de "adevăr" nu numai prin raţiune. Uneori ne lăsăm "inspiraţi". Poeţii, artiştii, matematicienii o ştiu foarte bine. Intuiţia nu este neapărat o facultate a intelectului. E mai degrabă apanajul inimii. Povestirea e ca o invitaţie la călătorie. La o călătorie pe verticală.

   Cel de-al patrulea volum, "Cu oameni prin lume" (2012) conține proze scurte dezvoltând aceeași idee. Știința dă răspunsuri legate de lumea tangibilă, căci manipulează doar informații venind din contingent. Știința este făcută de raţiune, de intelect, este o construcţie a cărei principiu fundamental este supunerea raţiunii faţă de fapte măsurabile. Omul de știință se întreabă însă și ce se află dincolo de limitele "accesibile măsurătorilor", dincolo de "natură", de physis - iar acesta e domeniul metafizicii. Uneltele nu mai sunt aceleași, aici un rol preponderent îl joacă intuiția, percepția fără cuvinte. Oamenii de știință au nevoie de această aptitudine. Multe din marile descoperiri au fost "ghicite", "inspirate". Inspirația nu e o simplă accelerare a gândirii. Ea vine dinafara "gândurilor". Orientalii au dezvoltat un întreg arsenal de tehnici care te ajută să voiajezi "dincolo de mintal". Le-am avut "și noi", cândva, dar le-am uitat, iar dezbaterea s-a purtat, în schimb, între "Credo ut intelligam" și "Intelligo ut credam", dar în ambele variante intervenea înțelegerea, rațiunea! Graiul "inimii" nici nu era mai era menționat. Eu militez pentru a ni-l reaminti.