-Prozator român-
HOREA PORUMB
CARTILE MELE
Cartile mele sunt disponibile atat in format electronic (Kindle), cat si pe hartie, brosate.
Reflecții Heteroclite
Lămuriri, mărturisiri
Omul nu poate să se ocupe numai de profesiunea lui, oricât ar fi ea de pasionantă; el nu poate să se limiteze la profesiune tocmai pentru că e pasionantă, căci atunci este cuprins de beţia puterii pe care i‑o procură cunoaşterea şi vrea să cuprindă şi mai mult, să exploreze şi alte sfere. Omul trebuie să caute şi în jur, să‑şi pună întrebări, să ajungă, dacă se poate, sau măcar să tindă şi spre marile întrebări, sau măcar să presimtă că ele există.
În ceea ce mă priveşte, eu nu puteam să mă limitez la propria mea profesiune, oricât de multe satisfacţii mi‑a adus şi îmi aduce în continuare...
Fiii lui Ramses
Eseuri. Proze. Voiaje. Introspecții
Mai bine taci !
"Apa trece, pietrele rămân”. Unul dintre corifeii respectabili ai evenimentelor din Piaţa Universităţii (e vorba de Octavian Paler), anii tulburi ’90, revăzându-se în imagini filmate, descoperi că fusese un caraghios şi nu se sfii s-o recunoască. S-au găsit mulţi gălăgioşi care să-i reproşeze, însă, sinceritatea.
În timp ce unii se lăsau, atunci, incitaţi la răzmeriţă...
Ca spiţele unei roţi
Povestiri aproape adevărate
Et in Arcadia ego!
Am dorit să prezint fapte şi locuri. Am ales calea povestirii. Uneori, textele iau înfăţişarea unor dialoguri, alteori ele se apropie de reportaj. Poate nici unul dintre personaje mele - să-l includem aici şi pe „povestitor”? - nu au existat ca atare. Faptele şi locurile sunt însă reale. De cele mai multe ori am fost eu însumi pe acolo.
Aşadar, sunt povestiri inventate despre lumi adevărate. Întrebările pe care şi le pun personajele sunt desprinse din realitate. Destinele evocate sunt şi ele reale. Chiar şi trăirile, aşa cum transpar din text, sunt reale. Câteva dintre texte îmbrăţişează şi o modalitate eseistică, dar şi ele încep cu un capăt de povestire, ori regăsesc modul epic în cele din urmă...
Cu oameni prin lume
Proză scurtă
Spunând poveşti
Cu tatăl meu n-am stat de vorbă niciodată despre viitoarea mea meserie. Avea obiceiul să spună: „Tu ai să fii bun la orice”. Odată, însă, ne povesti că urcase dealul împreună cu profesorul Chişu, de la Observatorul Astronomic, şi că acesta îi spusese că domeniile de viitor ar fi acelea constituite din doi termeni: astrofizică, biochimie, biofizică... Am reţinut ideea şi, atunci când s-a ivit un concurs pentru o bursă de biofizică în Anglia, am concurat şi am luat-o.
Eram în vizită la Cambridge şi fusesem prezentat profesorului Max Perutz, laureat al Premiului Nobel pentru descoperirea structurii hemoglobinei:
- Din ce parte a României vii?
- Dintr-un oraş numit Cluj.
- Ah, Klausenburg, în Transilvania! Şi eu sunt austriac, ca şi tine, m-am născut la Praga!